Românii din Italia au ajuns campionii oficiali ai infracţiunilor făcute acolo de străini. Îi bat de la distanţă pe esticii Europei, chiar şi pe marocani, care pînă de curînd treceau drept cele mai periculoase oi negre ale imigraţiei în ţara de baştină a părinţilor lui Alfons Capone. Românii sînt şi mulţi în Italia, iar cei care s-au dus acolo cu gîndul de a da lovituri sub centura legii ştiu că nu mai pot fi expulzaţi, aşa că îşi fac de cap mai abitir ca acasă, unde, de bine, de rău, îi mai ştia Poliţia şi se mai turnau unii pe alţii, ca să scape de concurenţă.

În Marea Britanie, poliţiştii se plîng că nu mai fac faţă încălcărilor legii din cauza invaziei de străini, şi chiar dacă nu-i arată cu degetul, în primul rînd, pe concetăţenii noştri, românii ocupă şi în Albion unul dintre primele locuri la infracţiuni. Ceea ce-i face relativ simpatici în comparaţie cu confraţii lor într-ale nelegiuirilor veniţi din alte ţări e că nu se ocupă de terorism şi că, cel puţin deocamdată, nu s-au lansat în tîlhării şi omoruri, ci au preocupări ilegale non-violente.

De curînd, în Spania, românii au reuşit să intre în atenţia Poliţiei atît ca victime, cît şi ca infractori, cînd cu celebra afacere a celor 27 de compatrioţi ai noştri transformaţi în sclavi pe plantaţii tot de nişte ai noştri, care i-au bătut şi înfometat. În ciuda faptului că sîngele apă nu se face - un sînge totuşi destul de amestecat, se pare - sclavii i-au dat de gol autorităţilor spaniole pe fraţii lor întru cetăţenie.

Italienii, călcaţi pe nervi de blestemăţiile alor noştri, vor să întoarcă foaia şi să ceară sancţiuni europene împotriva României, fiindcă nu e în stare să-şi ţină infractorii acasă. Şi cred că mai sînt vreo trei ţări care de-abia aşteaptă să facă acelaşi lucru, dacă ne reclamă la Bruxelles fraţii noştri de gintă latină.

Ce pot face, totuşi, autorităţile române împotriva c