La început a fost cutia „păpuşerilor“, lădiţa magică din care săltau diferite personaje, păpuşi din lemn, pentru ca apoi spectacolul să se mute din piaţă în sală, punându-se astfel bazele teatrului de păpuşi. În piaţă, copiii aleargă haotic. Veselie mare - păpuşile din lemn vor dansa şi vor juca spre amuzamentul lor. Azi aici, în Târgul de Afară, mâine la Luncă şi mai apoi la ştrandul lui Negrescu sau poate la hramurile mănăstirilor din vecinătatea urbei. Gălăgia se spulberă odată cu deschiderea cutiei de lemn. Ca printr-o vrajă, toată lumea se strânge la un loc. Nici un sunet. Poate doar cel produs de lovirea picioruşelor de lemn ale păpuşilor. În rest, tăcere, căci „din lădiţa magică săltau spre noi cei trei Magi, Irod neîndurătorul, Marioara şi Vasilache, popa şi dascălul în continuă discordie, iaurgiul ispititor, bragagiul pe potrivă, vânătorul ţintaş, rusul şi turcul năvălitori, cu vestiri solemne, discordii clevetitoare şi certuri moralizatoare“, mărturisesc Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu. Aplauze frenetice şi apoi tăcere. Păpuşile minuscule şi cioplite dibaci intrau în scenă din nou, mişcate tulburător de „duhuri“ care aveau nume renumite, precum deja vestitul Dragomir Boltaşu din Filiaşi, Dragomir Vizanti din Dorohoi, „nepregetat venit pe la „iarmaroacele“ olteneşti de Sfântul Ilie şi Sfântul Dimitrie, ucigătorul de balauri“.

Alte vremuri, alt teatru Anii au trecut, copiii care amuţeau la vederea minusculelor păpuşi din lemn şi a jocului lor fascinant au crescut. Şi, odată cu ei, şi lumea păpuşilor. Cutia magică plină cu păpuşi a fost uitată într-o zi în piaţă. Marionetele din lemn au părăsit-o pentru o casă mai bună. Teatrul păpuşăresc se adăpostise la Liceul „Regina Elisabeta“ (actualul edificiu al Facultăţii de Agricultură). Lucrurile se schimbaseră simţitor: „Intram într-o «odaie» mare, luminată, întâmpinaţi de sclipirile tandre din o