Florian Remetian a fost ales, sambata, presedinte al organizatiei judetene a PSD Arad, obtinand 124 de voturi din partea delegatilor la Conferinta judeteana extraordinara, anunta NewsIn.
Delegatii care au participat la Conferinta judeteana a PSD Arad si-au completat buletinele de vot pe holurile sau in toaletele Casei de Cultura a Sindicatelor, nefiind amenjate cabine de vot. Astfel, optiunile exprimate ale delegatilor au fost vazute de cei prezenti, printre care si reprezentantii mass-media.
Vicepresedintele PSD, Ecaterina Andronescu, care a supervizat alegerile, a motivat absenta lui Mircea Geoana prin faptul ca avionul nu a putut decola din Bucuresti din cauza conditiilor meteorologice.
Cu toate acestea, Andronescu a declarat ca scrutinul a fost "democratic", iar rezultatul votului a fost previzibil, in urma discursurilor care au fost rostite de delegatii la alegeri.
"Eu cred ca a fost un vot exprimat intr-o maniera cat se poate de democratica. Votul a fost secret, fiecare delegat a fost in fata unui buletin de vot, pe care si-a exprimat opinia, asa cum si-a dorit. Avea posibilitatea sa-l vada toata lumea, sau sa decida sa se duca intr-un colt si sa voteze", a precizat Andronescu.
Postul de presedinte la PSD Arad a ramas vacant dupa ce Dimitrie Musca a demisionat, anul trecut, in luna mai, din functie, imediat dupa ce au fost anuntate rezultatele alegerilor de la organizatia municipala. Conform statutului partidului, dupa demisia lui Musca, sefia organizatiei a fost asigurata de prim-vicepresedintele Florin Remetan. Noul presedinte va conduce organizatia judeteana a PSD Arad pana in anul 2009.
Florian Remetian a fost ales, sambata, presedinte al organizatiei judetene a PSD Arad, obtinand 124 de voturi din partea delegatilor la Conferinta judeteana extraordinara, anunta NewsIn.
@N_P