Autoritatile sanitar-veterinare sint in continuare in alerta, dupa descoperirea focarului de pesta porcina in Balta Mica a Brailei. Dupa cum ne-a declarat directorul DSV Braila, Gicu Dragan, in noaptea de joi, spre vineri, au sosit in judet 35.000 de doze de vaccin antipestos, cu care s-au inceput deja vaccinarile: "Am adus in zona inca 8 tehnicieni veterinari din judet, ca sa ne ajute si am format cite 4 echipe in fiecare sat, pentru ca trebuie sa ne ocupam in paralel si de inmatriculare, tatuare si vaccinare. Lucram la Tacau, Bandoiu, Strimba, Plopi, dar si la Bertesti, Stancuta, Tufesti, Gropeni, Tichilesti, Chiscani, pentru ca vrem sa facem un cordon in jurul Dunarii, dupa care vom intra pe terasa. Se face observatie clinica in Insula Mica a Brailei si in efectivele de porcine din localitatile amintite anterior. Deocamdata, nu a mai aparut nici un caz de animal bolnav sau mort. Noi am mai vaccinat in luna martie o parte din animale, mai ales in localitatile din jurul complexelor de porci, ca sa evitam vreo nenorocire".
Dragan ne-a mai spus ca se va lucra la foc continuu si in acest week-end, si este de asteptat ca, pina luni, daca vremea nu se va inrautati, sa se epuizeze cele 35.000 de doze de vaccin: "Vrem sa ne asiguram ca, in cazul in care mai exista virusul pestei procine in zona, animalele sint acoperite imunologic".
Intre timp, se mentin patrulele de politisti si jandarmi care actioneaza pe malul Dunarii, pentru a se asigura ca se respecta carantina instituita in Parcul natural Balta Mica a Brailei.
Pe linga aceste masuri, autoritatile brailene asteapta in continuare raspunsul de la oficialii europeni de la Bruxelles, privind masurile ce trebuie luate: uciderea tuturor porcilor din Balta Mica, sau vinatoarea controlata.
Autoritatile sanitar-veterinare sint in continuare in alerta, dupa descoperirea focarului de pesta