Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii nu mai intenţionează să reducă drastic numărul soldaţilor din Europa

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 octombrie 2007 ·

Comandanţii trupelor americane au cerut Pentagonului să permită staţionarea unui număr mai mare de forţe militare în Europa, pentru a riposta în cazul unui eventual atac al Rusiei şi al altor Comandanţii trupelor americane au cerut Pentagonului să permită staţionarea unui număr mai mare de forţe militare în Europa, pentru a riposta în cazul unui eventual atac al Rusiei şi al altor posibile ameninţări, potrivit oficialilor militari de rang înalt.

Planurile de reducere a numărului soldaţilor staţionaţi în Europa ar lăsa comandanţii americani cu un număr prea mic de trupe pentru a asigura sprijin logistic şi a se antrena cu aliaţii de pe continent sau pentru avea forţa militară necesară pentru misiuni în zone de conflict cum ar fi Irak sau Afganistan, a declarat generalul David McKiernan, şeful forţelor armate în Europa.

"În această perioadă de conflict permanent, există câteva puncte sensibile în cadrul Comandamentului European (zona de responsabilitate), în privinţa cărora trebuie să fim atenţi", a spus McKiernan. "Nu ştim ce se va întâmpla în contextul unei Rusii renăscute", a afirmat el la Washington. Unii analişti susţin că SUA nu au nevoie de o prezenţă prea numeroasă în Europa, odată cu încheierea ameninţării sovietice.

În 2004, preşedintele George W. Bush a fost de acord cu acest lucru, anunţând că va închide bazele militare americane de peste Ocean şi va retrage câteva zeci de mii de trupe staţionate în Europa. Dar operaţiunile recente efectuate de armata rusă i-au determinat pe oficialii din Apărare să reanalizeze situaţia militarilor americani în Europa.

Generalul McKiernan a evocat şi alte acţiuni ale Rusiei, cum ar fi implicarea în conflictele de la graniţă şi desfăşurarea operaţiunilor militare în afara teritoriului său. În contextul schimbării bazelor trupelor americane la nivel global, numărul soldaţilor staţionaţi în E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 11 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 10 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 8 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 11 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 8 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 9 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 12 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 11 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°