Exista o caracteristica dominanta a imaginarului poetic brailean si a felului in care acesta reactioneaza la contactul cu diferiti "agenti" estetici - determinata poate si de geometria urbana a orasului: filtrul suprarealist cu pronuntate accente daliene.
Poeta Diana Corcan valorifica intr-o maniera autentica, sub zodia unui nerv post-avangardist, aceasta stare de fapt imagistic in volumul sau de debut "Stapanul lupanarului", aparut anul acesta in conditii grafice excelente la Editura Brumar din Timisoara. Autoarea desi este, nu pare o debutanta. O anumita lejeritate prozodica si felul in care minuieste transtextualitatea o menajeaza de agasantele stingacii ale debutantului, iar aripa discursiva a actului poetic nu are nimic bombastic sau transrational. Poemele respira, au fluiditate si, desi pe unele poate fi zarita o "crusta" manierista, acestea nu sint "pudrate" retoric, ceea ce-i confera eului liric un spatiu de actiune destul de mare.
Filonul conceptual al volumului il constituie hibridarile urmuzian-daliene pe care Diana Corcan le executa in cheie totemica: "Drumurile se deschid/ numai noaptea in fata cailor rotii/ cu madularele tari/ lucesc rusinoase /secretele/ innodate in haturi/ despletit visul se lasa pe spate/ timpul-cal te satisface/ doar noaptea." (Timpul-cal) sau "Noaptea corabia isi intinde/ catargele/ si se prinde de maluri/ la ora cind trec misionarii/ se alearga pe pod/ pisici siderale” (Pisici siderale).
Lupanarul Dianei Corcan are o pluralitate semnificanta: este o galerie de arta pe ale carei simeze prind viata fiinte alienate cosmic, ready made, evadate dintr-o realitate anistorica; este un conglomerat de reminiscente picturale ordonate cu un simt nativ al haosului sau, aidoma Arcadiei lui Octavian Soviany, este un microcosmos in extazul insanitatii. Plamadit parca de mina unui alchimist rebel care jongleaza cu
