Avem o serie de institutii ale statului care se bat intre ele, insa toate sint atit de slabe - sau slabite - incit simt nevoia sa-si incalce propriile reguli ca sa-si ia ca aliat opinia publica. Diferenta o face calitatea informatiilor pe care combatantii le livreaza opiniei publice.
Cu ochii bulbucati, cu voci gituite, cu carotide plesninde, se string intr-un studio tv niste oameni care se recomanda, dupa caz, ziaristi sau analisti si incep sa tipe unii la altii de parca tocmai a inceput apocalipsa.
Ei intre ei nu se cearta, ca sint prieteni intre ei, nu fac decit sa puna toti aceeasi intrebare, pe care de fapt n-o adreseaza numanui: cum a fost posibil ca o institutie a statului sa scurga spre televiziune filmuletul cu Remes si Muresan? Cind se termina emisiunea, dau fuguta in alt studio si in alt interval orar, cu alte tarife de publicitate, unde se intilnesc cu alti ochi bulbucati, cu alte
voci gituite, cu alte carotide plesninde si pun aceeasi intrebare. Devine limpede ca nu asteapta nici un raspuns, vor doar sa fie vazuti cit de raspicat pun ei intrebarea cu pricina. In lipsa unui raspuns, ei au pus deja concluzia: ne-am aflat in fata unei groaznice agresiuni institutionale asupra unor cetateni presupus nevinovati. Cei despre care vorbesc vad insa doar jumatatea de adevar care le convine.
Daca privim cronologic seria de evenimente din ultimele saptamini, observam ca acestea sint seria unor actiuni si contraactiuni simetrice, toate generate institutional. Important e sa vedem cine a aruncat primul piatra.
Cind cineva - nu stim cine, dar banuim - a strecurat in presa fragmente din raportul CSM privitor la DNA, indignatii de mai sus n-au mai tipat cum de a fost posibila asa grozavenie.
Desi a fost vorba tot de o agresiune institutionala, ochii bulbucati n-au mai asteptat corectiile ce au fost ad
