"Cartea junglei" e o lectură potrivită pentru numeroase categorii de public. Iubitorii de animale o vor citi cu mare înduioşare, zâmbind şi ştergându-şi la răstimpuri câte o lacrimă "Cartea junglei" e o lectură potrivită pentru numeroase categorii de public. Iubitorii de animale o vor citi cu mare înduioşare, zâmbind şi ştergându-şi la răstimpuri câte o lacrimă pribeagă; vânătorii vor saliva abundent, abţinându-se cu greu să nu-şi salte puşcociul şi să plonjeze în hăţişul paginilor; iar damele mai snoabe vor preface mental fiecare animal într-o blană superbă, de să le moară prietenele de invidie. E bine de ştiut din capul locului că poveştile lui Kipling au foarte puţine în comun cu desenul animat muzical, pus pe ecran de studiourile "Walt Disney".
Am găsit în comerţ "Cartea junglei", scoasă în 2003, la o editură cu nume mai curând de motocicletă sau de poziţie yoga: "TEDIT FZH". Oricum, n-am regretat cei 4,50 RON, preţ convenabil pentru cele 246 de pagini, tipărite pe hârtie de ziar. Traducerea este semnată de Jul Giurgea.
Patru din cele opt povestiri incluse în "Cartea junglei" au stat la originea celebrului desen animat, care ne-a fermecat copilăria. Dar primul lucru pe care cartea ni-l impune e că vorba aceea "se poartă ca-n junglă" n-are nicio noimă. Nu, jungla îşi are o lege fundamentală, o constituţie, iar vieţuitoarea care n-o aplică dă în cele din urmă de belea.
Un pui de om, răpit de tigrul Shere Khan, îi scapă acestuia din gheare şi, de-a buşilea, intră în bârlogul unei familii de lupi, unde este înfiat şi botezat cu duioşie Mowgli, adică Brotăcelul. Victimă a unui complex de inferioritate, fiind şchiop încă din copilărie, tigrul îşi face un ţel din a-l găbji, într-o bună zi, pe puiul de om şi a-i face de petrecanie, fiindcă mintea şi instinctul nu-l poartă mai departe de acest scop primar.
Iar marea comunitat
