Ar putea fi, cu acest titlu, un serial despre locuinţele elitei politice de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Cele care se mai păstrează au avut, de multe ori, aceeaşi soartă: fiind dintre cele mai arătoase din centrul Capitalei, au devenit sedii de ambasade sau reşedinţe diplomatice. Prin urmare, starea lor actuală nu cere, vizibil, o intervenţie, deşi, la vîrsta lor, ar fi nevoie de o expertiză.
De exemplu, o asemenea casă este Ambasada Italiei. Nu şi-a schimbat adresa, care era, în 1896, Popa Cosma, 13, decît fiindcă, de atunci, strada s-a numit, pe rînd, Benito Mussolini şi, din 1943, după lovitura de stat regală, Victor-Emanuel al III-lea; a fost o vreme cînd la Bucureşti erau reprezentaţi atît monarhul, cît şi republica fascistă de la Salo. Comuniştii au botezat-o I.C. Frimu, după un militant socialist din prima generaţie, apoi Henri Coandă, iar casa din colţ, unde e acum Ambasada Algeriei, a fost cîtva timp Muzeul Coandă. Colecţiile acestuia s-au mutat, se pare, în Muzeul Ştiinţei din Parcul Carol, cel mai necunoscut dintre muzeele bucureştene.
Primul proprietar al casei de la numărul 13 a fost Anastase Stolojan (1836-1901), doctor în drept la Paris şi om politic liberal. Numele-i arată obîrşia, din satul gorjean Stolojani, dintr-o familie de boiernaşi, fără nici o legătură cu personajul din zilele noastre. Din căsătoria cu Olga Vrăbiescu, s-au născut două fiice: Lia, care a fost doamna Vintilă Brătianu, şi Olga, căsătorită cu Radu Florescu, precum şi doi fii: Radu şi Dinu. Acesta din urmă a luat-o de soţie în 1912 pe Maria, fiica lui Nicolae Filipescu, deci o alianţă care trecea bariera dintre partidele liberal şi conservator. La despărţirea lor, urmată de o a doua căsătorie, cu Yvonne Stoenescu, casa a fost vîndută. Pentru cîţiva ani, ea a aparţinut unui norvegian care făcuse avere din comerţul cu lemn. Anul cînd a fost cumpărată de statu
