Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinţe de vacanţă

Publicat in Jurnalul, luni 15 octombrie 2007 ·

Noi cartiere rezidenţiale se ridică in zona Braşovului şi pe litoralul Mării Negre. Acestea oferă apartamente sau case de vacanţă celor care preferă confortul propriei case in locul unei camere de hotel.

Mulţi dintre cei care doresc să cumpere o locuinţă de vacanţă, fie şi intr-un bloc, oscilează intre munte sau mare. Indiferent de preferinţe, este bine de ştiut că fără 70.000 de euro nu se poate pune problema de a achiziţiona ceva.

SINAIA. Complexul Belleview, amplasat la numai un minut de DN1, este format din patru blocuri de opt niveluri plus mansardă. In total, aici se construiesc 344 de apartamente, din care 36 de garsoniere, 140 de apartamente cu două camere, 32 de locuinţe cu trei camere, 16 duplexuri de două camere şi 20 de duplexuri de trei camere. Preţul unei garsoniere este de 67.830 de euro cu TVA, iar un apartament cu trei camere ajunge la 115.450 de euro. Belleview oferă piscină acoperită, sală de fitness şi locuri de joacă pentru copii.

BRAN. Complexul Floare de Colţ, din Bran, va fi construit chiar in apropierea castelului, pe o suprafaţă de teren de 16.700 de metri pătraţi. Aici vor răsări 12 imobile de tip vilă, care vor insuma 192 de locuinţe, de la garsoniere pănă la duplexuri cu trei şi cu patru camere. Construcţiile au inceput şi ansamblul va fi finalizat la jumătatea anului 2009. Cea mai ieftină locuinţă ce se va construi este de 80.373 de euro - cu TVA inclus, in timp ce un apartament de patru camere la etajul trei, cu mansardă, se vinde cu 212.671 de euro, TVA inclus.

BRAŞOV. In apropierea rezervaţiei naturale Dealul Lempeş din comuna Sănpetru va fi construit ansamblul rezidenţial Lempeş Residenz. Acesta va fi format din 70 de case, ce vor avea o suprafaţă cuprinsă intre 90 şi 250 de metri pătraţi. Casele vor beneficia şi de căte o curte individuală cu suprafaţa cuprinsă i

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 39 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 15 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°