Zilele trecute, înveselit, după ce a citit ce se mai întîmpla prin Myanmar, prezentatorul emisiunii de dimineaţă de la un post de radio pe unde ultrascurte ne-a anunţat că va continua cu ştiri "mai interesante". Adevărat, ce poate fi interesant în legătură cu ţara asta care se cheamă în două feluri (Myanmar şi Birmania), al cărei principal oraş are şi el două denumiri, Rangoon şi Yangon, capitala fiind într-o nouă localitate, Naypyidaw, construită recent în centrul ţării, la ordinul generalilor de la putere?

Situată în sud-estul Asiei, în peninsula Indochina, Uniunea Myanmar, alcătuită din 7 districte şi 7 "state naţionale", are o populaţie de peste 50 de milioane de locuitori, al căror venit individual rămîne un mister. Fosta posesiune britanică şi-a proclamat independenţa în 1948; militarii au pus capăt unei perioade haotice de democraţie parlamentară în 1962, anunţînd că vor promova "calea birmană spre socialism". În 1988, o masivă demonstraţie cerea o reformă democratică şi a fost reprimată cu sălbăticie. S-a vorbit despre mii de morţi.

În 1990, Liga naţională pentru democraţie condusă de Aung San Suu Kyi a obţinut victoria în alegeri. Militarii nu au ţinut seama de urne. În 1992, actualul conducător, generalul Than Shwe, a ajuns în fruntea ţării, Aung San Suu Kyi a fost plasată în domiciliu obligatoriu, situaţie prelungită pînă astăzi, cu scurte intermitenţe. Statele Unite şi Uniunea Europeană au aplicat sancţiuni, dar locul lăsat liber a fost ocupat de China. "Calea birmană spre socialism" a dus la "sărăcirea unei ţări cu un subsol bogat în cupru, argint, aur, plumb, producătoare de jad, de safire şi de rubine, şi poate servi drept obiect pentru un studiu despre felul cum poate fi adusă o economie în stare de ruină" (Sylvie Kauffman, Le Monde, 8 octombrie 2007).

Demonstraţiile din august 2007 s-au declanşat cînd s-a anunţat creşterea preţ