- Diverse - nr. 201 / 15 Octombrie, 2007 Asadar, Patriarhul este mai mult decat un om. Asta, pentru ca plinindu-si chemarea si veacul sub semnul cultului pentru Jertfa, Slujire si Iubire este, iata, Alesul care: «va sa transpuna gloria din apanaj uman in "capodopera maxima" _ tocmai, pentru ca un nume, cu atat mai mult unul istoric, se zice, nu trebuie doar purtat cu cinste, ci si transmis la fel mai departe». Tocmai de aceea, Patriarhii Poporului Roman al lui Dumnezeu, mai ales, au fost fie "fapturi uriase intelectual si cultural, fie rugatori si temerari, precum odinioara David, intors spre Dumnezeul sau ofensat, fie unii care vibrand de emotii netrucate si nedisimulate, au stiut sa transmita Poporului miracolul Comuniunii si Unitatii si gustul pentru tandretea agapica" (…) Asadar, Patriarhul este figura deopotriva impunatoare, inteleapta, ferma, asezata, senina, limpede de gand, usor profetica, afabila, legata de Neamul Sau cu pecetea si rostul Credintei, bun pana la eminent, teolog, umanist desavarsit, in stare sa renunte la privilegiul voluntarismului, iluziei si libertatii exterioare, ordonandu-si intreaga viata in asa fel incat, in lumea pe care o slujeste, sa nu ramana greseli care sa nu mai poata fi indreptate. Si totusi, adesea, spre a menaja si a nu expune pe altii iuresului teluric venit de aiurea, Patriarhul, ca nimeni altul, stie sa fie: "chipul calm al zbuciumului (iata, ce minune de paradox, cu adevarat dumnezeiesc!). Tocmai pentru ca, in mod exceptional, Patriarhul slujeste la doi stapani: Dumnezeului celui viu si, daca vreti, Dumnezeului-Constiinta. Si, chiar daca are dreptul sa fie mahnit pe oameni pentru ca prea usor amesteca uratul cu frumosul, trebuie sa fie intelegator si lucid ca nimeni altul: "sa asculte cu rabdarea unui duhovnic" (…) Mai mult, Patriarhul este (trebuie sa fie) chip elitei, de ce nu, geniu al stirpei. Tocmai, pentru ca acum,