Zece pentru eternitate
A fost suficient sa cante o singura data pe scena in aer liber a Festivalului "George Enescu", pentru ca sa devina nemuritori. Cine i-a ascultat nu-i va uita niciodata
In vara aceasta, in timpul unor filmari pentru emisiunea La portile ceriului, pe care le realiza in Dobrogea, Grigore Lese i-a ascultat pentru prima oara cantand pe aromanii farseroti din Cogealac. Si, lucru de mirare, in structurile arhaice ale cantului lor a descoperit rezonantele ancestrale ale horii lapusenesti din Maramures. A cantat cu ei, au improvizat impreuna, au povestit despre fiecare cantec in parte si s-a gandit ca aceasta muzica merita sa fie impartasita cu marele public. Asa se face ca in Piata Artelor din fata Ateneului din Bucuresti, strainii veniti la Festivalul "George Enescu" au privit uluiti, cum pe scena ridicata sub soarele toamnei apar, parca scosi dintr-o secventa din filmul "Nasul", 9 barbati cu palarii coborate peste sprancene, invartind cu dexteritate siruri de matanii in maini. "Sunt italieni, nu-i asa?" au intrebat, curiosi, strainii. "Nu, sunt farseroti din Dobrogea, din Cogealac", a raspuns cineva. Imbracati in costume la patru ace, cu ceasurile purtate la vedere in buzunarele vestelor, cu bastoane negre cu maciulii de argint, cei noua dobrogeni au inceput sa cante cu vocile lor puternice, barbatesti, si in mai putin de o ora, publicul din piata luminata feeric de soarele toamnei a intrat in delir. Ce conta ca "artistii" aveau varste cuprinse intre 70 si 90 de ani! Asezati pe scaune, in semicerc, ca la un sfat al batranilor, si-au lasat doar cantecul sa vorbeasca, in tonalitati arhaice la fel de vechi ca pamantul. In margine sta cimpoierul lor, babu Mihai Gherase, de 78 de ani, gatit cu ciucurasi negri peste ciorapii de lana, sub genunchi, cu camasa alba de panza incretita pe sub chimirul lat, si cu caciula rotunda, ca o toca, pe c
