Televiziunea este o adevărată campioană în a atrage mesaje apocaliptice. O serie de analişti s-a exersat cu hărnicie, sub bagheta lui Baudrillard (le chef d’orchestre), în a-şi pune mîinile în cap şi a trage semnale disperate de alarmă că televizorul este otrava care va mutila ireversibil umanitatea. Unul dintre aceşti analişti este şi Giovanni Sartori, care a scris cartea Homo Videns: Televisione e Post-Pensiero - tradusă acum ceva timp şi la Editura Humanitas, cu titlul Homo Videns: Imbecilizarea prin televiziune şi post-gîndirea.

Sartori porneşte în această carte de la ideea că omul s-a diferenţiat de celelalte animale prin capacitatea lui de a opera cu simboluri, "iar capacitatea simbolică a oamenilor se manifestă prin limbaj, prin capacitatea de a comunica prin articularea unor sunete şi semne Ťsemnificante»". Toate lucrurile au mers bine, în opinia lui Giovanni Sartori, pînă la jumătatea secolului XX, cînd a apărut televiziunea. Aceasta aduce în prim-plan imaginea, iar vederea devine precumpănitoare faţă de vorbire. "În consecinţă - ne spune analistul - telespectatorul este mai mult un animal văzător decît un animal simbolic. Pentru el lucrurile înfăţişate înseamnă şi cîntăresc mai mult decît lucrurile spuse prin cuvinte. (Desigur, în trena structuralismului, Sartori nu concepe că limbajul ar putea exista şi în afara cuvîntului. - n.m.) Iar aceasta este o schimbare radicală de direcţie, deoarece în timp ce capacitatea simbolică îl îndepărtează pe homo sapiens de animal, vederea îl apropie de capacităţile sale ancestrale, de genul din care homo sapiens face parte ca specie." (Nu acelaşi lucru s-a întîmplat la apariţia radioului, care nu a ştirbit natura simbolică a omului, pentru că "el răspîndeşte mereu lucruri spuse prin cuvinte" - este de părere Sartori.) Întrucît am ajuns să trăim într-o epocă a imaginii, concluziile analistului italian sînt su