Sunt o profesoara de limba si literatura romana, pensionara, si marturisesc cu oarecare stanjeneala ca in fiecare zi de marti, cand imi iau revista "Formula AS" din cutia postala, o deschid direct la pagina destinata prietenilor nostri necuvantatori.
Cineva imi spunea - observand dragostea mea pentru animale, considerata exagerata, probabil, ca am dat in mintea copiilor. Sintagma respectiva nu m-a suparat deloc, chiar daca are un vadit sens peiorativ.
Atasamentul meu pentru aceste fiinte care, alaturi de pomi, de flori, de natura in general, ne fac mai bogati sufleteste, si langa care, de multe ori, gasim alinarea durerilor noastre sufletesti, a inceput in copilarie, in curtea bunicilor, populata cu oi, vaci, porci, gaini, rate etc. ... Retraiesc si acum cu nostalgie si duioasa aducere aminte inceputul timpuriu al primaverii, cand oile ne daruiau primii mielusei. Pentru a-i proteja de frig, bunica ii aducea in casa, adica in singura odaie cu pardoseala de pamant in care locuiam si noi. Nu exista bucurie mai mare ca atunci cand ii luam pe rand in brate, pentru a-i pune sa suga la ugerul plin de laptele dulce si cald al mamelor. Cine a tinut o singura data la piept un mielut si i-a mangaiat blanita matasoasa si ondulata, boticul umed-trandafiriu, nu va uita niciodata bucuria imensa care-ti inunda sufletul, senzatia de liniste si pace pe care o traiesti. De altfel, literatura de specialitate consemneaza influenta benefica a animalelor de companie si nu numai, asupra psihicului, sau ameliorarea unor maladii datorita prezentei animalelor indragite in preajma noastra. Cat priveste credinta si devotamentul acestora, se cunosc multe exemple de salvare a vietii stapanului, ori de durere adanca, la disparitia acestuia, manifestata, printre altele, prin refuzul de a se hrani.
Nu voi enumera aici si alte considerente care ne conduc la concluzia ca suntem da
