Nu cred în proiectele bisericeşti inoportune, în clădirile megalomanice, în slujbele pe care le poţi cumpăra pe DVD, în lăcaşele de cult menite nu credinţei, ci mai degrabă recordului. Nu cred în enoriaşii care se înjură la cozi şi-şi lasă copiii călcaţi în picioare pentru un strop de apă sfinţită, în ipocriţii care-şi amintesc de Dumnezeu şi de casa Lui doar cînd necazurile îi copleşesc, în preoţii ostili, care transformă slujbele religioase în militărie, în slujitorii bisericii care mîntuiesc contra-cost, numai după ce plăţile, taxele, contribuţiile şi - mai rar - chitanţele vor fi fost bine şi în avans puse la punct. Mă încăpăţînez însă să mai cred în Biserică, dar nu în puterea ei de a rezolva problemele societăţii... Mă încăpăţînez să cred că Biserica poate ajuta la îmbunătăţirea unor situaţii grave....
Cotidianul Business Standard, citat de HotNews.ro, estimează că Biserica Ortodoxă Română deţine piese din tezaurul României aflat la Moscova, peste 40.000 de hectare de teren arabil, cca 40.000 de hectare de pădure, pachete de acţiuni la peste 15 companii din sectoarele hotelier şi energetic, la fabrici de cherestea, în construcţii, agricultură, firme de transport, edituri, tipografii etc. Potrivit jurnaliştilor de la Business Standard, patrimoniul bisericesc mai are de recuperat 200 de mii de hectare de pădure, precum şi o serie de piese aflate în muzee, averea BOR ridicîndu-se în acest fel la cîteva miliarde de euro.
La visteriile Bisericii contribuie şi enoriaşii, prin taxele pe care trebuie să le plătească pentru aproape orice serviciu. Criteriile după care se stabilesc aceste plăţi rămîn în continuare o necunoscută, iar din acest motiv taxele diferă de la o biserică la alta. Oficial, banii variază în funcţie de numărul de locuitori dintr-o parohie, dar şi de necesităţile bisericii. Neoficial însă... locaşul de cult este proprietatea preotulu
