Mariana făcea curăţenie cu o energie care te uimea, mai ales dacă luai în considerare statura ei firavă. Mică şi iute, părea că zbîrnîie ca o maşină de bărbierit încărcată cu celebrele baterii Duracell. Dacă cineva mai adăsta pe undeva prin casă dimineaţa cînd apărea ea, dacă mai era încă în pijama sau chiar mai încerca să aţipească un pic, era supus unui regim aspru. Mariana pornea aspiratorul, începea să scuture cearceafurile, să tragă paturile şi să vorbească. Nu ezita nici să te apostrofeze că nu eşti gata să începi ziua cînd soarele e de mult pe cer. Muta din loc tot ce era de mutat şi nu uita niciodată să vîre aspiratorul sau cîrpele prin toate cotloanele posibile. Cînd freca podeaua ca la curling, cînd era căţărată pe scaune să ia cu peria pînzele de păianjen de pe tavan. Mai greu se descurca la călcat, lucru ce nu-i prea ieşea, mai ales la cămăşi. Dar era o lipsă nesemnificativă în comparaţie cu restul. Cerea bani cît să nu depăşească măsura, atentă mereu la reacţiile legate de acest subiect. Însărcinată fiind, avea aceeaşi vitalitate, de îţi era şi frică să nu i se întîmple ceva. Într-o zi însă, cînd era prin luna a şaptea, a zis că nu mai poate şi n-a mai venit. După ce a născut, a mai încercat să lucreze, dar se vede treaba că grijile cu copilul şi cu bărbatul, tot mai depăşit de situaţie, au obligat-o să renunţe definitiv şi să se dedice numai propriei gospodării. Cei din casele în care făcea curăţenie i-au simţit tare mult lipsa. Toţi au început să caute pe altcineva şi s-au vorbit ca atunci cînd vreunul găseşte o femeie potrivită, să-i anunţe şi pe ceilalţi. Timp de mai multe luni, fiecare s-a descurcat pe cont propriu, mai cu aspiratorul, mai cu ligheanul, mai cu maşina de călcat, mai înjurînd fenomenul emigraţiei româneşti către ţările europene, graţie căruia nu mai există forţă de muncă locală. În sfîrşit însă, cineva a găsit-o pe Sanda. O femei