În raport cu alţi europeni, românii sînt un popor religios. Chiar dacă nu merg la biserică la fel de des ca polonezii sau italienii, credinţa religioasă joacă în viaţa lor de zi cu zi un rol la fel de important ca pentru vecinii lor. Aşa arată datele cercetărilor dedicate religiozităţii întreprinse la nivel european în ultimii 15 ani. Tot sondajele de opinie indică un nivel foarte crescut al încrederii pe care românii o au în Biserică pe parcursul ultimilor 15 ani. Practic, Biserica este instituţia care se bucură de credibilitate constantă şi foarte crescută în România, doar Armata înregistrînd performanţe similare. În timp ce aproape 90% dintre români declarau că au multă şi foarte multă încredere în Biserică, iar 80% investeau încredere în Armată, în fosta Germanie de Est sub 30% din populaţie îşi afirma încrederea în instituţia religioasă, aşa cum rezultă din datele Studiului Valorilor Mondiale (WVS) realizat în 2005. Să existe oare o legătură între cele două serii de fenomene? Să fie oare încrederea de care se bucură Biserica în rîndul românilor rezultatul credinţei religioase pe care aceştia o manifestă? Răspunsul care derivă din analizele de tip sociologic certifică efectul pe care religiozitatea îl are asupra nivelului de încredere în Biserică, însă ne arată că numai credinţa religioasă nu justifică pe deplin cotele foarte ridicate ale credibilităţii instituţiei religioase. Altfel spus, românii au încredere în Biserică fiindcă religia joacă un rol important în viaţa lor, însă nu numai credinţa este responsabilă aici. Rezultatele studiilor de sociologie subliniază efectul pe care îl au, pe de o parte, evaluarea funcţionării instituţiilor statului, şi, pe de altă parte, vulnerabilitatea în faţa riscurilor sociale specifice perioadei de tranziţie (şomaj, sărăcie, reducerea speranţei medii de viaţă). Pe fondul transformărilor sociale produse de tranziţie, Bis