Termenul până la care agricultorii pot depune cererile de obţinere a subvenţiilor pentru culturile de toamnă, sub formă de bonuri valorice, a fost prelungit cu o lună, până la 15 noiembrie, potrivit unui ordin al fostului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş. Finanţarea pe care agricultorii o primesc pentru înfiinţarea culturilor de toamnă constă în bonuri valorice care pot fi folosite pentru cumpărarea combustibilului (motorină sau biodiesel) necesar lucrărilor agricole, dar şi a altor produse precum seminţele, pesticidele sau îngrăşămintele.
„Întrucât unii agricultori, în anumite zone, stau destul de departe de sucursalele Agenţiei de Plăţi, unde trebuie să depună aceste cereri, am cerut ca termenul să fie prelungit, pentru a da posibilitatea tuturor agricultorilor să obţină bonurile“, spune Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România. Sprijinul este de 500 de lei pe hectar pentru înfiinţarea culturilor de grâu, 400 de lei pe hectar pentru rapiţă şi 450 de lei în cazul altor culturi. (P.B.)
Termenul până la care agricultorii pot depune cererile de obţinere a subvenţiilor pentru culturile de toamnă, sub formă de bonuri valorice, a fost prelungit cu o lună, până la 15 noiembrie, potrivit unui ordin al fostului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş. Finanţarea pe care agricultorii o primesc pentru înfiinţarea culturilor de toamnă constă în bonuri valorice care pot fi folosite pentru cumpărarea combustibilului (motorină sau biodiesel) necesar lucrărilor agricole, dar şi a altor produse precum seminţele, pesticidele sau îngrăşămintele.
„Întrucât unii agricultori, în anumite zone, stau destul de departe de sucursalele Agenţiei de Plăţi, unde trebuie să depună aceste cereri, am cerut ca termenul să fie prelungit, pentru a da posibilitatea tuturor agricultorilor să obţină bonurile“, spune Viorel