Soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, prioritate a administraţiei SUA
După ce a declarat la Ramallah că a sosit timpul pentru crearea unui stat palestinian, secretarul de Stat american şi-a continuat turneul în Orientul Mijlociu, cu o vizită în Egipt. Discuţiile cu preşedintele Hosni Mubarak se înscriu în tentativele de organizare a unei conferinţe de pace, în luna noiembrie.
Condoleezza Rice s-a văzut deja cu premierul israelian Ehud Olmert şi cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, pentru a-i convinge să ajungă la un acord în perspectiva conferinţei care ar urma să aibă loc la Annapolis, Maryland - SUA. „Sincer, a sosit timpul creării unui stat palestian”, a afirmat oficialul american, după cele trei ore de discuţii cu Abbas.
Crearea acestui stat, a subliniat Rice, „este absolut esenţială, nu doar pentru viitorul palestinienilor şi al israelienilor, ci şi pentru Orientul Mijlociu şi interesele SUA”. Totuşi, pregătirile pentru conferinţă – proiect iniţiat la iniţiativa preşedintelui Bush - nu par să meargă foarte bine. Egiptul, aliat cheie al SUA în regiune, a sugerat deja amânarea reuniunii în lipsa unui acord care să servească drept bază pentru discuţiile „substanţiale” în vederea soluţionării conflictului israeliano-palestinian.
„Graba pentru organizarea reuniunii fără un acord asupra unui document ar putea afecta şansele de a obţine o pace echitabilă”, a apreciat ministrul egiptean de Externe. În plus, ministrul a acuzat „anumiţi responsabili israelieni că subminează eforturile americane vizând obţinerea unui document comun credibil şi constrângător”.
După întâlnirea cu Rice, Abbas a enumerat punctele pe care le-ar dori menţionate în viitorul document: frontierele, statutul Ierusalimului, refugiaţii, coloniile şi apa. Până acum, premierul israelian a dat de înţeles, e adevăr