Un documentar despre viaţa lui Bela Lugosi, care l-a făcut celebru la Hollywood pe "contele din Carpaţi", va fi prezentat, astăzi, la Institutul Cultural Român A fost lider al mişcării
Un documentar despre viaţa lui Bela Lugosi, care l-a făcut celebru la Hollywood pe "contele din Carpaţi", va fi prezentat, astăzi, la Institutul Cultural Român
A fost lider al mişcării comuniste din Ungaria, în 1918. S-a refugiat în SUA, cu FBI-ul pe urmele sale. Viaţa tumultuoasă a actorului născut în România Bela Lugosi, celebru pentru rolul lui Dracula în anul 1931, a fost transpusă într-un documentar, realizat de Florin Iepan.
Povestea "Vampirului căzut" va fi spusă, în avanpremieră, astăzi, la ora 19.00, la Institutul Cultural Român din Bucureşti.
După succesul de acum doi ani, cu documentarul "Unicul, adevăratul Tarzan", dedicat actorului de origine română Johnny Weissmuller, regizorului Florin Iepan nu i-a fost greu să găsească sprijin pentru noul său proiect. Filmul "Bela Lugosi - Vampirul căzut" prezintă documente inedite despre viaţa actorului născut în 1882, la Lugoj.
Industria Dracula
Filmul în care a jucat Bela Lugosi a declanşat o avalanşă de simpatie în rândul fanilor producţiilor horror, iar industria cinematografiei a speculat momentul, punând în vânzare produse inspirate de figura legendară. Potrivit site-ului imdb.com, producţia din 1931 a avut încasări-record, de 700.000 de dolari în SUA şi 1.200.000 de dolari după lansarea în întreaga lume.
Pe parcursul a peste şapte decenii, zeci de pelicule au reinterpretat povestea, iar parcurile de distracţii din Occident au recreat pentru amatorii de senzaţii tari regatul lui Dracula. Cea mai răsunătoare ecranizare a poveştii lui Dracula îi aparţine regizorului Francis Ford Coppola, în filmul său jucând actori precum Gary Oldman, Keanu Reeves, Wynona Ryder şi Anthony Hopkins. @N