Suedia, Belgia, Olanda şi Finlanda sunt statele care au reuşit cel mai bine să integreze imigranţii, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Britanic şi Grupul pentru politici în domeniul
Suedia, Belgia, Olanda şi Finlanda sunt statele care au reuşit cel mai bine să integreze imigranţii, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Britanic şi Grupul pentru politici în domeniul imigraţiei, care include 28 de ţări, inclusiv Norvegia, Elveţia şi Canada, care nu sunt membre UE, relatează BBC.
Cercetarea a mai scos la iveală faptul că jumătate din cei aproximativ 21 milioane de imigranţi din Europa se află în cinci ţări - Marea Britanie, Spania, Germania, Italia şi Franţa.
Marea Britanie se situează pe locul nouă în clasamentul referitor la capacitatea de integrare a imigranţilor. Studiul "se referă la şase domenii diferite: cât de uşor este pentru imigranţi să găsească de lucru, să obţină rezidenţă pe termen lung, condiţiile de reunire a familiei, participarea la viaţa politică, dreptul la naţionalitate şi discriminarea", a declarat Martin Davidson, directorul executiv al Consiliului Britanic.
"Marea Britanie stă bine în comparaţie cu alte state în ceea ce priveşte accesul imigranţilor în ţară, dar nu mai stă la fel de bine la felul cum îi tratăm pe aceştia odată ce au ajuns aici", explică el. Marea Britanie atrage cetăţeni de pe aproape toate continentele, care, în unele părţi ale ţării, reprezintă 25 la sută din forţa de muncă.
La Londra, imigranţii americani şi francezi preferă cartierele de lux Kensington şi Chelsea, în timp ce imigranţii din Pakistan şi Bangladesh reuşesc să-şi cumpere locuinţe doar în suburbii. Potrivit statisticilor, în ultimii trei ani, în Marea Britanie au venit 1,8 milioane de muncitori străini, inclusiv 700.000 din Europa de Est, stabiliţi în principal în sudul şi estul Angliei.
Suedia a obţinut punct