De fiecare dată îmi spun după câte una gogonată că s-a atins limita. Că e imposibil să vedem una şi mai şi… Şi mereu mă păcălesc. Se întâmplă una ce nu am crezut că se poate întâmpla. Pe micul ecran, două personaje filmate cu mai multe camere ascunse pe o terasă în Bucureşti, zi paşnică de duminică. Se aude un schimb de vorbe; sunetul este interceptat cu mijloace de ascultare… Avem de-a face cu un filaj, cu surprinderea celor doi într-un flagrant. E clar, este o mare montare a serviciilor speciale Doi şi un sfert sau SRI, sau SIE, sau contrainformaţiile militare… Se încearcă să se dovedească o mare trădare de ţară, o afacere cu documente ultrasecrete vândute inamicului, un dosar grav de spionaj. De unde şi mare mobilizare de forţe. În jur, pe acea terasă, vizavi pe trotuar, pe ferestrele din jur, în maşini suspecte parcate alături, sunt mai mulţi agenţi plus echipamente sofisticate, menite să înregistreze audio şi video tot. Suntem într-un film poliţist american. Aşa mi se pare. Dar mă întrebam, când vedeam imaginile înţepenit de mirare cu telecomanda în mână, că s-a făcut o greşeală. Materialul s-a difuzat în timpul Jurnalului de ştiri şi ar fi trebuit să fie dat după, că erau secvenţe dintr-un film poliţist, dintr-o ficţiune. Nu puteam să îmi imaginez că doi miniştri se şpăguiesc pe o terasă în plin centrul Bucureştiului, la vedere, că Serviciile fac ambuscade de acest tip, că un procuror sustrage de la dosar asemenea dovezi şi nici că materialul filmat ajunge într-o emisiune de ştiri… Cam multe obstacole pentru mintea mea. Nu am aşa multă imaginaţie. Nu concep că nu există reguli, norme şi, dacă există, sunt toate încălcate cu cinism. Dar toate obstacolele au fost trecute cu brio de conspiratorii acestei afaceri. Miniştrii s-au dovedit nişte actori proşti. În ţara asta, în care se iau şi se dau şpăgi de milioane, să trafichezi pentru 15.000 de euro la plic arată u