Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drum inaugurat cu fisuri şi petice

Publicat in GAZETA de SUD, marți 16 octombrie 2007 ·

Drumul ce leagă staţiunea montană Straja de municipiul Lupeni din Valea Jiului a fost inaugurat ieri, în prezenţa prefectului de Hunedoara şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, recepţia fiind făcută în ciuda fisurilor şi a imperfecţiunilor din asfalt. Preşedintele consiliului judeţean, Ioan Mircea Moloţ, primari, preşedinţi de organizaţii locale şi însuşi prefectul Aurel Pricăjan au tăiat panglica drumului judeţean - foarte util pe plan local pentru dezvoltarea turismului. Construirea acestuia a înghiţit peste două milioane de euro, din care o parte au fost alocaţi de Uniunea Europeană prin Programul PHARE 2001, şi chiar de la darea lui în folosinţă este plin de petice şi fisuri şi nu arată nicidecum ca unul proaspăt inaugurat. Directorul Direcţiei Judeţene Drumuri şi Poduri, Ioan Prip, a recunoscut că drumul nu arată ca nou şi că deja este peticit şi fisurat pe anumite porţiuni, dar dă vina pe proiectant, care nu ar fi luat în calcul unele aspecte de natură tehnică. De asemenea, directorul Prip a mai găsit vinovaţi şi pe cei care transportă lemne din munte, dar pretinde că anul viitor va mai fi turnat un strat de asfalt. La rândul său, preşedintele CJ Hunedoara, Ioan Mircea Moloţ, a recunoscut că va fi nevoie să se mai toarne un strat de asfalt la anul şi a ţinut să declare că „pe orice drum din lume, indiferent dacă este în România sau o autostradă din Germania, din cauza maşinilor de compactare pot să apară imperfecţiuni“. Lucrările de modernizare a drumului judeţean ce leagă localitatea hunedoreană Lupeni de staţiunea montană Straja au început în anul 2006 şi ar fi trebuit finalizate la jumătatea lunii ianuarie 2007, însă termenul a fost prelungit din cauza unor probleme neprevăzute. Drumul are o lungime de 8,3 kilometri şi o lăţime de şase metri. Investitorii din zonă au primit cu entuziasm inaugurarea investiţiei în condiţiile în care până acum,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 54 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 29 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°