Spectacole de teatru cu distribuţii de excepţie, seri de muzică simfonică, lansări de carte, concerte folk, dar şi un carnaval „a la Veneţia“ sunt evenimentele care vor transforma cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Municipiului Craiova într-un adevărat festival multiart. Zilele Craiovei cu ale ei butoaie cu bere şi mititei sfârâind pe grătar, cu concerte şi artişti renumiţi sau nu au rămas undeva, în trecut, să scrie istoria lor. O nouă ediţie se apropie. Duminică, 21 octombrie, la ora 19.00, în Piaţa „Mihai Viteazul“ trâmbiţele vor anunţa deschiderea unor noi manifestări, de această dată cu mai puţin iz de carne pe grătar sau bere la dozator... şi mai mult cu parfum fin cultural. Pe parcursul celor şapte zile îşi vor da întâlnire în Cetatea Banilor actori, regizori, scenografi, oameni de artă de înaltă ţinută. Vor poposi în instituţiile culturale ale Craiovei, şi nu numai, să cânte şi să încânte, să interpreteze roluri celebre. Nu vor lipsi de la marea întâlnire cu publicul craiovean, în zi de sărbătoare, caricaturistul Ştefan Popa Popas, maestrul Alexandru Racu, actorii Tudor Gheorghe, Răzvan Mazilu, Florin Piersic, Emilia Popescu, Rodica Popescu Bitănescu, Ştefan Iordache, Tamara Buciuceanu Botez, George Mihăiţă, Vladimir Găitan, designerii de modă Doina Levintza şi Cătălin Botezatu, prin intermediul costumelor create pentru spectacolele de pe scenele Craiovei, folkiştii Ducu Bertzi, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Tatiana Stepa, dar şi cântăreţi de muzică populară vestiţi şi scriitori români de la New York. Un adevărat festival cultural, cu toate ingredientele, recitaluri de jazz, spectacole teatrale stradale, spectacole de teatru underground, cafe teatre, în cadrul nocturnelor artistice care vor începe duminică, la lăsarea serii.
O incursiune în lumea teatrului Startul evenimentelor teatrale va fi dat de spectacolul Naţionalului craiovean „