Earthpark va cuprinde păduri, lacuri, laboratoare ştiinţifice şi un imens acvariu. Anunţat cu mare tam-tam în cadrul Iniţiativei Globale 2007 de fostul preşedinte american Bill Clinton, Earthpark va cuprinde păduri, lacuri, laboratoare ştiinţifice şi un imens acvariu.
Anunţat cu mare tam-tam în cadrul Iniţiativei Globale 2007 de fostul preşedinte american Bill Clinton, parcul din Iowa urmează să devină cel mai mare centru ştiinţific, literar şi ecologic al Statelor Unite. Aflat deocamdată în stadiul de proiect, aşa-numitul Earthpark (în traducere: Parcul Pământului) va fi finanţat din donaţii şi colectă publică, pe internet, data de inaugurare fiind Ziua Pământului din anul 2011.
Compania Maxon Holdings LLC, unul dintre liderii americani ai producţiei de energie din surse regenerabile, s-a înscris deja pe lista celor care vor dona fonduri serioase acestui megaparc. Maxon a anunţat ieri că va investi 10 milioane de dolari şi va oferi asistenţă tehnică gratuită pentru toate proiectele ecologice din Earthpark.
Educaţia, principala ţintă
La prezentarea proiectului, Bill Clinton a spus că Earthpark are două ţinte: educaţia tinerei generaţii şi protejarea mediului ambiant.
Între ele, educaţia tinerilor este pe primul loc şi principalele investiţii vor fi cele câteva zeci de laboratoare în care copiii vor putea asista gratuit la experimentarea tuturor principiilor de bază ale ştiinţelor cunoscute de om. Tot aici, tinerii vor fi îndemnaţi să citească şi vor avea loc lecturi în aer liber, sub directa îndrumare a marilor scriitori contemporani.
Nimic nu va lipsi. Vor fi păduri, păşuni cu animale domestice, ferme de cai, de struţi sau cu păsări de casă, un imens acvariu cu apă sărată şi câteva cu apă dulce, lacuri şi râuri ce vor putea fi vizitate prin tuneluri transparente, pe dedesubt.
Viaţa ecologică e posibilă
Al doil