- Social - nr. 203 / 17 Octombrie, 2007 In Cetatea Medievala din Targu-Mures, timp de trei zile, s-a desfasurat editia a VII-a a sarbatorii de toamna "Sarbatoarea Vinului si a Artei Mestesugaresti". Au participat invitati, cu bucatele toamnei, expozitii de fructe, cu celebre soiuri si podgorii de vin si alte produse ale toamnei, dar si foarte multi artisti populari din judet si din afara. Am intalnit participanti din Stulpicani si Vicovul de Sus (Suceava), Baia Mare, Sfantu Gheorghe, Valcea, Sibiu, Horezu, Dej, Corund, Radauti, Targu-Mures etc. La unul din standuri, am intalnit-o pe creatoarea de arta populara Maricica Bejinari, din Radauti, care ne-a declarat: - Pictam icoane si oua cu scene religioase. Este o veche traditie, lucru pe care il fac impreuna cu sotul meu, Florin, de 20 de ani. La sarbatoarea mureseana venim pentru a doua oara. Este frumos si m-a impresionat festivitatea de deschidere, care a fost mai deosebita fata de alte orase unde am mai participat. Lucrarile noastre au obtinut diplome la Sibiu, Botosani, Suceava (Marele Premiu). Fiind a doua oara la Targu-Mures, am o buna impresie; domnul primar dr. Dorin Florea mi s-a parut foarte popular. Langa Maricica Bejinari, o alta creatoare populara din aceeasi localitate din nordul Bucovinei, o zona cu traditie in arta populara, Nicoleta Cazac: - Vin a saptea oara la Targu-Mures si imi face placere. Orasul este curat, iar primirea a fost foarte placuta din partea gazdelor. Cea mai frumoasa editie a acestei manifestari a fost cea de acum sapte ani. Am mai participat la targuri si expozitii la Muzeul Satului si al taranului roman din Bucuresti, Iasi, Suceava, Galati, Braila, Bacau etc., unde am obtinut diplome, culminand cu Diploma de excelenta, obtinuta la Cicanesti (Suceava). Am participat si peste hotare, in Germania si Italia. MARIN CALDARARIU - Social - nr. 203 / 17 Octombrie, 2007 In Cetatea