Conducerea televiziunii publice a hotărât luni să reorganizeze Direcţia Ştiri, transformând-o în Direcţia de Emisiuni Informative şi Sport. Aceasta va conţine, la rândul ei, două
Conducerea televiziunii publice a hotărât luni să reorganizeze Direcţia Ştiri, transformând-o în Direcţia de Emisiuni Informative şi Sport. Aceasta va conţine, la rândul ei, două departamente: Ştiri şi Sport. Astfel, postul de director al Direcţiei Ştiri, ocupat în prezent de Rodica Culcer, se va transforma în postul de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport.
În comunicatul TVR, apărut pe site, nu se precizează care vor fi atribuţiile şefului acestei direcţii nou-înfiinţate. Se crede că această "manevră" are ca scop retragerea sau limitarea atribuţiilor editoriale ale Rodicăi Culcer. "Eu cred că asta e ce vrea să facă domnul preşedinte Alexandru Sassu, dar până nu văd hotărârea şi până nu văd fişa de post, nu am ce să comentez", a declarat Rodica Culcer.
Nimeni din TVR nu ştie cine va ocupa funcţii de conducere după această reorganizare şi dacă ocuparea posturilor se va face prin concurs.
Potrivit hotărârii Consiliului de Administraţie al SRTV, "Preşedintele-director general va stabili transferările şi transformările de posturi de execuţie, precum şi transferurile de personal necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri".
Pe de altă parte, Cristian Tudor Popescu, preşedintele Clubului Român de Presă (CRP), a declarat ieri, în urma reunirii Consiliului de Onoare al CRP, că interesul public a justificat difuzarea imaginilor cu Remeş şi Mureşan de către TVR şi că jurnaliştii nu au încălcat Codul Deontologic al CRP.
Deşi a remarcat că au existat o serie de erori profesionale din partea Direcţiei Ştiri a TVR, preşedintele CRP şi-a arătat susţinerea pentru şefa Ştirilor. "Doamna Culcer ar fi putut decide difuzarea mater