Povestea Bailor incepe la sfarsitul anilor ‘20. Fara sa fie experti in domeniu, fratii Popescu au “mirosit” ca izvorul cu apa sarata care le strabatea gradina din spatele casei poate fi valorificat. Au amenajat atunci, cu mijloacele rudimentare din epoca, un adevarat asezamant de sanatate.
Conform documenteleor vremii, la Poiana Campina “baile erau asezate intr-o gradina cu pomi fructiferi si faneata. Pentru baile calde, erau doua clase, clasa I si a II-a. Pentru clasa I s-a construit un local mare de zid, prevazut cu camere de sudatie, ceasuri de nisip, termometre si rufaria necesara. Apa sarata rece, inainte de incalzire, se aduce prin tevi direct de la izvor.
Pentru baile reci este un bazin strand cu 28 de cabine, cu o capacitate de 42 de vagoane si un altul pentru copi,i cu o capacitate de opt vagoane. La baile reci sunt dusuri cu apa dulce pentru spalat dupa baie.” (citat din prospectul Bailor Sarate Minerale Poiana Campina).
Batranii locului isi amintesc ca sanatoriul era extrem de curtat. Sezonul incepea si atunci ca si acum la 1 iunie si se inchidea in septembrie. Totul era facut ca la carte. Fusese angajat un medic fizioterapeut, Gheroghe Macri. Acesta se ocupa de pacientii aflati in stare grava.
Indicatiile de cura erau extrem de variate, izvorul de la Poiana fiind celebru in epoca pentru “tratamentul afectiunilor inflamatorii ale articulatiilor muschilor si nervelor, reumatism articular muschiular, lumbago, nevralgii, schiatice, guta, obesiteti, exeme, boli de femei, metrite si permetrite cornice, salpingite cornice, qvarito, anexite, neregularitate menstruala dismenoree, sterilitate, cataruri cronice ale cailor respiratorii, guturai, bronsita traheica, bronsita, astm bronhial.
Inflamatii cronice, usete ale sercosilor, plurezii uscate periodi
