Modul în care UPC a decis să introducă serviciul de televiziune digitală este discutabil. Schimbul de tehnologii întâmpină întotdeauna rezistenţă, se spune în piaţa telecomunicaţiilor, pentru a motiva, pe cât posibil, nemulţumirile clienţilor companiilor de cablu la cea mai mică modificare în pachetele la care s-au abonat. Clienţii companiilor de cablu par cel mai greu de mulţumit. Forumurile de pe internet sunt pline de injurii la adresa cabliştilor, iar reclamaţii
Modul în care UPC a decis să introducă serviciul de televiziune digitală este discutabil. Schimbul de tehnologii întâmpină întotdeauna rezistenţă, se spune în piaţa telecomunicaţiilor, pentru a motiva, pe cât posibil, nemulţumirile clienţilor companiilor de cablu la cea mai mică modificare în pachetele la care s-au abonat.
Clienţii companiilor de cablu par cel mai greu de mulţumit. Forumurile de pe internet sunt pline de injurii la adresa cabliştilor, iar reclamaţiile la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului nu sunt nici ele puţine. Ultima temă de discuţie este, printre abonaţii UPC, modul în care operatorul a decis să introducă serviciul de televiziune digitală prin cablu. „Pentru aceasta, compania a trebuit să elibereze o parte din banda de frecvenţe folosită pentru transmisia analogică“, explică Alexandru Mangu, director de operaţiuni UPC. Adică să reducă numărul canalelor oferite abonaţilor, care au descoperit că nu mai au niciun program din pachetul Extra şi câteva din cele recepţionate de abonaţii pachetului de bază.
Pentru proiectul de digitalizare, UPC a investit circa 30 de milioane de euro. La 30 iunie, serviciul UPC digital avea 8.000 de abonaţi, iar reprezentanţii companiei spun că, între timp, vânzările au mers foarte bine şi că numărul lor a crescut potrivit aşteptărilor.