Comunicare si culpabilizare Din prezentarea anterioara se poate trage concluzia ca politica propriu-zisa, razboaiele evidente constituie preocuparea majora a Documentei 12. Daca ar fi asa, expozitia ar fi fost doar una dintre numeroasele reuniuni filistine de genul "artistii contra…" (SIDA, razboiul din Golf etc.). Documenta 12 tinde mult mai sus, radical, catastrofal de sus. Ea nu-si aroga doar apanajul consacrarii corectitudinii politice in politica, ci in toate domeniile pe care le poate atinge arta. Iar arta poate atinge orice. Unul dintre punctele de atingere preferate in arta contemporana este sexul. Pornind de la aceasta situatie, curatorul a ales tablourile chilianului Juan Davila, naturalizat australian, pentru a puncta, aproape la limita batjocurii, toate spatiile expozitionale cu porno-folclorul sau urban pe panze uriase. Imageria acestuia poate sa para debordanta, daca obsesia anala si factura picturala naiva nu l-ar aduce mereu in acelasi punct, la o mazga colorata in care singurul luminis este un gauris. Pentru a contrabalansa oarecum brutalitatea terna a tablourilor lui Davila, curatorii au plasat in Museum Fridericianum, in aceeasi sala cu el, creatiile rafinate ale chinezoaicei Xiaoyuan Hu care, pe un voal de matase, brodeaza cu fire de par de pe scalpul propriu diverse imagini idilice, traditional chinezesti si feministe, precum tufe, pasarele, sani, pubis si toate celelalte. In fapt, parelnica sensibilitate a celei din urma (sa reprezinti parul pubian cu fire din podoaba capilara, ce performanta!) este la fel de amatoriceasca si de grobiana ca si oroarea vesela a pornococului australian. Problema este ca lucrari de o cu totul alta factura si anvergura, cum sunt fotografiile lui Ion Grigorescu ce documenteaza happening-urile sale din anii ‘70, figureaza exact in acest context, doar pentru ca au de a face cu sexul si cu corpul. Este pacat ca singurul