Ion Pop
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei
Editia a II-a, adaugita
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Critica si istorie literara“,
Bucuresti, 2007, 320 p.
Privita cu suspiciune atunci cind nu e cu dispret, invidiata atunci cind nu e persiflata, literatura romaneasca de avangarda nu a putut fi, cu toate acestea, ignorata si redusa la tacere in epoca interbelica. insa, odata cu venirea comunismului (profesat si asteptat de multi dintre adeptii ei), avangarda a fost nu doar trecuta la index, ci de-a dreptul ocultata, iar cei care experimentau pina mai ieri revolta s-au vazut obligati sa recurga la cel mai stupid conformism, chiar si atunci cind erau autentici in trairile lor artistice. Abia dupa relativul dezghet de la mijlocul deceniului sapte s-a putut aduce in discutie avangarda istorica, un an de referinta pentru relansarea critica a acesteia fiind, fara indoiala, 1969, cind au aparut doua lucrari fundamentale: Antologia literaturii romane de avangarda, realizata de Sasa Pana si insotita de un esential studiu introductiv semnat de Matei Calinescu, si volumul de eseuri critice al lui Ion Pop, Avangardismul poetic romanesc.
Desi au mai fost publicate studii legate de diferiti autori avangardisti si dupa 1971, cea mai importanta aparitie raminind, totusi, bogata antologie alcatuita si prefatata de Marin Mincu, abia dupa 1990 a inflorit cercetarea asupra avangardei romanesti. Si tot Ion Pop a fost cel care a dat tonul, odata cu editarea, in 1990, a celei mai valoroase sinteze a fenomenului, Avangarda in literatura romana, la care se adauga si volumele dedicate lui Ilarie Voronca (1993) si Gellu Naum (2001), ingrijirea editiilor din operele avangardistilor romani, cit si o antologie din literatura noastra de avangarda, publicata in limba franceza chiar anul trecut si intitulata La réhabilitation
