Foto: EvZ
Biroul Roman de Audit al Tirajelor a publicat primele rezultate ale Studiului de Audienta si Trafic Internet (SATI). Cercetarea este sustinuta de 49 de editori, cinci regii de publicitate si 21 de agentii sau clienti de pe piata romaneasca.
Rezultatele difera de trafic.ro, instrumentul folosit pana in prezent (detinut de compania NetBridge), cauza fiind modul diferit de masurare, din punct de vedere tehnic.
Hotnews, primul la media
Site-ul hotnews.ro a inregistrat in septembrie cel mai mare numar de vizitatori unici dintre toate paginile de media - 669.000, potrivit rezultatelor SATI. Urmeaza protv.ro, cu 664.000, si pagina „Gazetei Sporturilor”, cu 650.000. In ierarhia site-urilor de media, prosport.ro ocupa pozitia a patra, cu 605.000 vizitatori unici, urmat de libertatea.ro, cu 518.000, si evz.ro, cu 497.000.
In clasamentul general al SATI, softpedia este cel mai vizitat site din Romania, cu 1,6 milioane de vizitatori unici in septembrie, urmat de clubafaceri.ro, cu 1,15 milioane, si portalul neogen.ro, cu 1,10 milioane. Prima aparitie a unui site de media este consemnata abia la pozitia a opta, prin HotNews, iar „Gazeta Sporturilor” si Pro TV completeaza top 10 al acestei categorii.
Arina Ureche, director general al BRAT, spune ca sistemul de masurare a audientei se va dezvolta din aceasta primavara: „Pana acum am masurat calculatoare sau IP-uri, dar din aprilie vom masura oameni. Asa vom avea o imagine clara a audientei”.
Potrivit Arinei Ureche, „SATI este un instrument pentru clientii de publicitate”, iar metodologia folosita este acceptata la nivel international si a fost utilizata cu succes in tari ca Austria, Germania, Spania sau Elvetia.
integral in EvZ Foto: EvZ
Biroul Roman de Audit al Tirajelor a publicat primele rezultate ale Studiului de Audienta si Trafic Internet (SA