Ruth inalta cu virful piciorului un munte de nisip. Cu degetul mare de la picior scobea in nisipul caldut, apoi inalta un mic lant de munti, ii alinia, ii netezea cu talpa piciorului si se uita la ei. Apoi ii darima. Si iarasi ii inalta. Avea laba piciorului rosie, stralucitoare ca o bucata de labradorit. Unghiile si le daduse cu oja cu o noapte inainte.

Jorge scotea din nisip piciorul umbrelei de soare, sau macar incerca.

Trebuie cumparata alta, a murmurat in timp ce se chinuia cu ea. Ruth s-a facut ca nu-l aude, dar n-a putut sa nu se simta iritata. Era o banalitate ca oricare alta, bineinteles. Jorge si-a plescait limba si brusc si-a tras mina de pe umbrela: isi prinsese degetele intr-una din cleme. O banalitate, s-a gindit Ruth, dar problema era nu ca el zisese „trebuie sa cumparam alta umbrela“, ci ca „trebuie cumparata alta“. Dintr-o singura miscare, Jorge a reusit sa stringa umbrela si a ramas uitindu-se la ea, cu bratele in aer, de parca astepta o ultima reactie a fiarei invinse. Voit sau nu, ca sa vezi, el nu spusese „noi trebuie sa“, ci „trebuie sa“, si-a reluat Ruth gindul.

Jorge tinea tija umbrelei ca pe un un stindard. Virful era mincat de limbi de rugina si avea urme de nisip umed. S-a uitat si el la muntele de nisip al lui Ruth. Apoi, deodata, i-a cautat cu privirea picioarele cu rosaturi de la sandale, a urcat pe picioare in sus pina la abdomen, s-a oprit la pliurile din jurul buricului, apoi privirea a continuat sa urce spre piept, pe care l-a trecut ca pe un pod, a saltat sinucigasa pina pe parul ei bogat, ca apoi din virful capului sa se pravaleasca drept in ochii lui Ruth. Jorge si-a dat seama ca si ea, culcata intr-o rina pe sezlong si cu mina streasina la ochi, se uita la el de ceva vreme. A simtit o usoara rusine, fara sa stie prea bine de ce, i-a zimbit incretindu-si nasul. Lui Ruth i s-a parut cam exagerat ge