Spectacolul prezentat in avanpremiera in cadrul Restart 07 (si a carui premiera va putea fi vazuta in cadrul Festivalului National de Teatru) surprinde prin ceea ce se poate numi prezenta insulara in cadrul „repertoriului“ Centrului National al Dansului. El poate fi privit ca o aparitie „exotica“ (asa cum am mai vazut/citit) sau ca o incercare sincera de a se misca in mod inteligent/de a dansa. Intentia ii apartine coregrafei Valentina de Piante-Niculae, careia i se alatura dansatorii Catalina Gubandru, Paul Dunca, Paul Cimpoieru si Lucile Maud Julaud.
Acest spectacol iti provoaca atit o senzatie de delectare estetica pe care o resimti in citeva momente ale spectacolului, cit si anumite analogii culturale pe care acesta le permite. Nu pot sa nu observ ca dorinta este de a reda lumea ca pe o constructie culturala a fiintei in care si ironia se plaseaza pe pozitia unui mijloc de cunoastere (aici ma refer la unele trimiteri culturale care vizeaza mijloace de expresie folosite de coregrafi ca Jérôme Bel).
Memoria si corpul
Corporis Memoriae desfasoara citeva paliere de decodificare identificabile in fenomenologia perceptiei practicata de Merleau-Ponty.
De la inceput, spectacolul te introduce intr-un spatiu indiscernabil, intr-un timp obscur despre care nu stii daca este prezent ori trecut. Cum arata un spatiu in care corpul (re)memoreaza? Cind este timpul „carnii“? Lumea de „dincolo“ de real in care Valentina isi plaseaza trupurile este impanzita de drumuri invizibile pe care corpul le strabate, sint acele cai pe care coregrafa le numeste „afective“. Corpul sensibil, insa, transcende distinctia trecut-prezent, realizeaza o trecere dintr-unul in celalalt.
Reteaua de axiometri se traduce si in morfologia limbajului coregrafic, in derularea miscarilor in linii drepte, ascutite si alternind cu cele nedefinite, care, uneori
