Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo - Urmează o săptămănă cu ploi

Publicat in Jurnalul, joi 18 octombrie 2007 ·

Vremea frumoasă din aceste zile nu va mai ţine mult timp. Incepănd de măine, ţara noastră va fi cuprinsă de precipitaţii ce nu ne vor da pace pănă la sfărşitul săptămănii viitoare.

"Cu mici pauze intre două sisteme noroase, aproape o săptămănă de acum incolo, in ţara noastră va ploua", a declarat ieri meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Romica Jurca.

Comentariul specialistuluiSistemele frontale, care urmează să determine precipitaţii, vor continua să acţioneze deasupra Europei nordice. Se vor extinde şi spre centru, iar aerul rece pe care-l vor pune in mişcare deasupra ţărilor central-vestice va ajunge in bazinul central al Mării Mediterane, apoi in sudul Mării Adriatice, sudul Greciei, in vestul Turciei şi al Mării Negre, zone in care se vor genera cicloni a căror sisteme noroase bogate in umezeală vor fi dirijate de circulaţia aerului, care se va orienta dinspre sud către ţara noastră. Drumul lor către nord de zona geografică a Romăniei va fi blocat şi, ca urmare, aproape intreg potenţialul de umezeală se va consuma aici. Cu mici pauze intre două sisteme noroase, aproape o săptămănă de acum incolo, in ţara noastră va ploua.

meteorolog: Romica Jurca

Bucureştimaximă: 24°C ● minimă: 5°C

● Azi: Vremea se va menţine frumoasă, cu cerul mai mult senin. Văntul va sufla in general slab.

● Măine: Vremea va fi in general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu innorări spre sfărşitul nopţii, cand vor fi condiţii de ploaie. Văntul va deveni moderat. Maxima: 20°C, iar minima: 6°C.

● Poimăine: Cerul va fi mai mult noros si temporar va ploua. Văntul va sufla in general moderat. Maxima: 12°C, iar minima: 6°C.

Azi in ţară - temperaturi maximeBacău 21°C ● Baia Mare 19°C ● Braşov 20°C ● Buzău 24°C ● Cluj-Napoca 19°C ● Constanţa 21°C ●

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°