Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii a marcat inchiderea seriei de filme romanesti prezentate intre 12 iulie si 14 octombrie de arhiva austriaca de film din Viena. Sub motoul „Viata este o minune“ au fost proiectate, in cadrul manifestatiilor lumii cinematografice balcanice (Balkan.Kino.Welt), alaturi de filme din Bulgaria si din fosta Iugoslavie, nu mai putin de 20 de filme de lungmetraj romanesti.
Pe linga regizorii afirmati la festivaluri internationale, ale caror filme au fost reluate (Moartea domnului Lazarescu, A fost sau n-a fost, Ryna), au fost difuzate si pelicule de acum 40 de ani (Padurea spinzuratilor, Reconstituirea, Nunta de piatra).
Sala Metro a arhivei austriece de film a reunit de fiecare data aproximativ 20-30 de persoane, in majoritate austrieci, romanii reprezentind o mare absenta a acestui eveniment cultural. Sala dotata cu balcon si loje, folosita in 1920 ca sala de teatru, este considerata ca fiind una dintre cele mai elegante locatii ale orasului pentru proiectii cinematografice. Foarte incurajatoare au fost discutiile de dupa filme cu unii dintre spectatorii prea putin familiarizati cu realitatile romanesti, dar elogiosi la adresa mijloacelor tehnice folosite pentru realizarea peliculelor. Acestia au fost cuceriti de simplitatea metodelor regizorale intrebuintate, inclusiv bugetul extrem de redus, calitatea filmelor fiind cu atit mai apreciata.
Filmele artistice realizate in coproductie (Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii, Train de vie, Balanta, Kínai védelem) s-au bucurat si ele de pretuirea publicului austriac, alcatuit in mare parte din abonati ai arhivei de film.
Marfa si banii, Maria, Blestemul ariciului, Niki si Flo, Croaziera, Occident, Furia, Filantropica, Hirtia va fi albastra si Legaturi bolnavicioase sint celelalte titluri prin care filmografia romaneasca a ultimelor decenii s-a facut cunoscuta
