Tetley, porcul cât o ceaşcă de ceai
La o fermă din oraşul Devon, din Anglia, există un purceluş care nu este mai mare decât o ceaşcă de ceai, informează site-ul ananova.com. Purcelul, botezat Tetley, face parte
dintr-o specie de porci în miniatură, „corciţi“ din rasa Old English, care nu cresc niciodată mai mari decât un cocker spaniel. Fiind cel mai mic din opt fraţi, măsurând opt centimetri înălţime şi 13 lungime, Tetley a devenit vedeta şi răsfăţatul fermei Pennywell. Proprietarii fermei spun că unii dintre cei opt purcei în miniatură vor fi vânduţi pe post de animale de companie, iar alţii vor rămâne la fermă, pentru a perpetua specia.
Nepot şi bunică, declaraţi căsătoriţi
Autorităţile ruse investighează în prezent cazul unui bărbat care, din câte se pare, s-a căsătorit cu propria lui bunică. După cum informează site-ul ananova.com, Boris Golovska, în vârstă de 30 de ani din oraşul Vladimir a luat-o de soţie pe Katarina, în vârstă de 79 de ani, care este nimeni alta decât bunica lui. Reprezentanţii stării civile au recunoscut că au omis să verifice dacă cei doi aveau sau nu grade de rudenie înainte de a-i declara pe aceştia soţ şi soţie. Căsătoria a fost anulată, iar în prezent procurorii locali au început o anchetă pentru a dezlega misterul din spatele acestei neobişnuite relaţii.
Culoarea florilor, motiv de proces
Doi proaspăt însurăţei din New York au dat în judecată o florărie pentru că nu au nimerit culoarea florilor din buchetele comandate pentru nunta lor, desfăşurată în august, informează site-ul 20minutes.fr. Elena şi David Glatt şi mama acestuia din urmă, Tobi Glatt, cer despăgubiri în valoare de 400.000 de dolari pentru că proprietarii florăriei au pus hortensii „roz pal şi verde“ în buchetele de nuntă, şi nu au folosit nuanţele „ruginiu închis şi verde“ pe care clienţii le comandaseră