EXPOZIŢIE
Podoabe din cristale şi chihlimbar scoase la vânzare
Până pe 22 octombrie, la Muzeul Naţional de Geologie se desfăşoară târgul cu vânzare „Podoabe din cristale şi chihlimbar”, în cadrul căruia vor fi expuse podoabe confecţionate mai ales din chihlimbar şi cristale. Târgul face parte din proiectul cultural „Ţinuturile României. Ţinutul Buzăului”. Orientarea sa către chihlimbar se datorează faptului că această gemă de natură organică reprezintă una dintre bogăţiile ţinutului Buzău. În ceea ce priveşte obiectele arheologice din chihlimbar există o vastă literatură şi multe speculaţii asupra originii lor şi a rutelor comerciale, însă, până acum, în România, nu a existat nici o tentativă semnificativă care să încerce să clarifice originea acestor materiale. În parteneriat cu echipa de proiect, Dell’Arte prezintă „Colier şi Fabrica de chihlimbar”, un spectacol-instalaţie în care sunt angrenate tehnici de teatru SF, teatru mecanic şi teatru de animaţie. Reprezentaţiile vor avea loc azi de la ora 17.00, mâine, de la 10.30, şi duminică de la ora 17. Preţul biletului este de 5,5 RON sau 2,5 RON, cel redus. Programul de vizitare al târgului este 10.00-18.00.
FILM
„Inadaptaţii”, din nou pe ecrane
Filmul “Inadapaţii”, în regia lui John Huston, cu o impresionantă distribuţie alcătuită din Marilyn Monroe, Clark Gable, Montgomery Clift şi Eli Wallach va putea fi vizionat astăzi seară de la ora 7, la Sala Elvira Popescu. Lansat în 1961, producţia cu titlul original “The Mistfits” îşi plasează acţiunea în jurul personajului interpretat de Marilyn Monroe, Rosalyn Taber. Debusolată, încercând să treacă peste durerea pricinuită de divorţul recent, Rosalyn pleacă într-o călătorie fără nicio ţintă. Ajunsă într-un orăşel mic, ea îi cunoaşte pe Guido, interpretat de Eli Wallach şi Gay (Clark Gable), doi bărbaţi maturi, care îi propun să rămână