Traficul feroviar era extrem de perturbat joi in intreaga Franta, din cauza grevei impotriva reformei regimului special de pensionare, initiata la apelul a opt sindicate, a anuntat SNCF, societatea Cailor Ferate franceze, relateaza AFP.
SNCF spune ca doar 46 TGV, trenuri de mare viteza, din cele circa 700 circula pe reteaua nationala, intre Paris si provincie, si niciunul nu pleaca din Paris-Nord.
Opt trenuri Eurostar (Paris-Londra) din zece si sase Thalys (Paris-Bruxelles, Paris -Amsterdam, Paris-Koln) din zece circula.
Circulatia regionala este perturbata in toate regiunile. Transportul cu autobuze este propus pe anumite rute. Doar zece trenuri Corail vor circula joi.
Greva este prima "incercare" pe plan social pentru presedintele Nicolas Sarkozy, la cinci luni de la alegerea sa. Miscarea de protest, care a inceput miercuri seara, cand s-au inregistrat primele perturbari de trafic, va dura 24 de ore si vaparaliza practic circulatia trenurilor in tara, precum si a metroului si autobuzelor in Paris. Perturbarile ar putea afecta si aeroporturile, in special Orly, din apropierea Parisului. Pentru a evita blocajul asteptat in circulatie, francezii au recurs la sistemul "D": biciclete, asociere la masini, mersul pe jos sau o zi de concediu fortat.
Reforma regimului special de pensionare, de care beneficiaza 500.000 de salariati din cei circa 18 milioane de salariati din sectorul privat si care permite incetarea lucrului pentru anumite profesii de la varsta de 50 de ani, presupune prelungirea duratei de cotizare pana in 2012, la 40 de ani, fata de 37,5 ani in prezent. Aceasta reforma este absolut necesara, sustine guvernul, pentru a salva sistemul pensiilor si pentru a raspunde echitatii sociale. Sindicatele vor sa constranga guvernul sa negocieze din nou si considera ca reforma anunta o schimbare a sistemului ge