Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dascălul, între chemare şi economia de piaţă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 18 octombrie 2007 ·

Dăruire, devotament, cultură, răbdare şi bani puţini. Toate acestea se regăsesc în dascălul modern pierdut într-un sistem de învăţământ care nu i se potriveşte şi care îl obligă să iasă în stradă sau să meargă în instanţă ca să îşi ceară drepturile. După ce ani de-a rândul dascălii au ieşit în stradă pentru a convinge guvernul să le mărească salariile, acum aceştia au ajuns să îşi caute dreptatea în instanţă. Astfel, în urmă cu câteva luni, Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ (USII) Dolj a dat în judecată toate primăriile, consiliile locale şi unităţile de învăţământ pentru că nu au respectat contractul colectiv de muncă şi nu au încadrat corespunzător debutanţii din învăţământ. Conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între confederaţiile sindicale şi patronate, angajatorii au obligaţia de a plăti un salariu minim de 440 de lei, respectiv 880 de lei, pentru absolvenţii de studii superioare. Cu toate acestea, o treime din personalul din învăţământ are salariul minim de 390 de lei sau 790 de lei, în cazul absolvenţilor de studii superioare. „Am chemat în instanţă consiliile locale, primăriile şi unităţile de învăţământ pentru că nu au plătit salariul minim de 880 de lei absolvenţilor cu studii superioare, conform contractului colectiv de muncă. Am câştigat toate cele 130 de dosare, iar de la 1 ianuarie 400 de prefosori debutanţi vor primi 880 lei la care ar trebui să se acorde şi indexări şi salariul lor să ajungă undeva la 1.032 de lei“, a explicat Constantin Rada, preşedintele USII Dolj.

Dascălii îşi vor căuta dreptatea la CEDO Războiul sindicaliştilor cu autorităţile statului continuă însă deoarece şi ceilalţi dascăli trebuie să beneficieze de măriri salariale, aceştia ameninţând guvernul cu reclamaţii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. „Urmează discuţii la guvern pentru recalcularea salariilor pentru tot personalul din învăţăm

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 23 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°