„Jurnal 2006“, de Paul Goma

Editura Anamarol, 2007

Gheorghe Grigurcu, reputatul critic literar, îl caracteriza astfel pe Paul Goma în ediţia de vineri, 9 septembrie, a Jurnalului Naţional: „Unul dintre cazurile cele mai tulburătoare ale literaturii româneşti. De neînţelegere, ignorare, injustiţie din partea contemporanilor au mai avut parte şi alte personalităţi aşezate «oblic» faţă de vremea lor, de la Macedonski la Stere şi Panait Istrati. Dar conflictul se înscria în ramele aşa-zicând ale normalităţii unei societăţi în care era admisă replica, în care controversa se putea desfăşura în voie. Spre deosebire de amintiţii săi înaintaşi, Goma a avut de înfruntat un sistem feroce antidemocratic, care nu-i lăsa dreptul de autoapărare, care nu-i îngăduia libertatea civilă…

Să nu uităm, căci în orice caz posteritatea nu va uita, un lucru elementar: Goma a fost cel mai radical, cel mai sonor oponent al opresiunii comuniste din România, suficient de bine cunoscut şi în Occident ca un herald al unei eliberări la care şi-a adus o contribuţie morală de netăgăduit. Faptul că nu s-a împăcat cu realităţile strâmbe de după ’89, că şi-a continuat militantismul diversificându-şi nu o dată obiectivele, ni se înfăţişează nu în defavoarea d-sale, ci, dimpotrivă, e un atestat de consecvenţă şi de loialitate faţă de un crez“.

Mi-am permis să citez pe larg din prezentarea făcută de criticul de la Târgu Jiu tocmai pentru că îl „prinde“ ca nimeni altul pe importantul romancier şi luptător pentru libertate, într-un portret empatic executat de un maestru al portretului intelectual, şi nu numai. „Jurnalul“ lui Paul Goma (trebuie menţionat că editorul a făcut un gest de mare nobleţe publicând însemnările scriitorului din perioada 2004-2006, trei cărţi însumând peste 1.700 de pagini) este o depoziţie de conştiinţă peste care nu se poate trece. În paginile din „Jurnal 20