Serile de jazz românesc iniţiate de Institutul Cultural Român din Stockholm în colaborare cu clubul de jazz Fasching, având drept consilier artistic pe muzicianul rafinat Cristian Marina şi pe Eva Leonte care s-a ocupat în mod special de elaborarea programelor şi buna lor desfăşurare, au prezentat două zile la rând, 26-27 septembrie 2007, de la ora opt până la miezul nopţii - stiluri diferite şi direcţii noi în jazz-ul românesc. Au venit la Stockholm câţiva dintre cei mai valoroşi muzicieni de jazz (Nicolae Simion, Maria Răducanu, Mircea Tiberian strălucit pianist care a contribuit la punerea bazelor teoretice ale jazz-ului în România), Cristian Soleanu şi Liviu Butoi, Martin Gjakonovski, Jonas Burgwinkel, David Patrois, Krister Jonsson, Chris Dahlgren, Hors Nonnenmacher och Bunnar Geisse - toţi muzicieni de înaltă clasă.

Cu această ocazie a sosit la Stockholm şi Virgil Mihaiu, poetul, prietenul preţuit din tinereţe, cunoscătorul subtil al muzicii moderne care a scris o memorabilă carte de eseuri despre jazz, Cutia de rezonanţă, în care e vorba şi despre corespondenţa dintre arte. Poetul este el însuşi un virtuoz în toată puterea cuvântului, în a practica mai multe arte, din care numim pe cea mai recentă, arta de a conduce Institutul Cultural Român de la Lisabona.

Muzica de jazz a avut, s-ar putea spune, un loc privilegiat în cultura română contemporană reuşind să supravieţuiască în totalitarism mai bine decât alte forme ale artei. Poate pentru că ea are un limbaj abstract, greu de captat de către cenzură, părând a nu constitui o ameninţare directă împotriva ideologiei comuniste.

Au existat adevărate deschideri începând cu anii ^60-^70 - îmi amintesc de vizita lui Louis Armstrong, apoi de cea a lui Duke Ellington, îmi amintesc de jazziştii noştri. Cine ar putea să-l uite vreodată pe Richard Oschanitzky (1940-1979) pianist, compozitor, factor stim