Dacă... Ciao ar fi fost un bărbat bine, cu engleza făcută la Oxford, şi cunoscând pe din afară replici din Shakespeare, invitat la masă, cum a şi fost, de regina Elisabeta a doua, schimbând la desert, făcând împreună cu ea, peroraţii din Henric al cincilea, spre necazul Lenii, de alături, o chimistă rămasă la CODOI (CO2) şi care îl vedea pe bărbatu-său, în închipuire, nu preşedintele, ci regele României, sadea; (în timp ce el se ştergea cu deştele, uşor, de faţa de masă fină de Olanda, dându-şi în petic, - cum a şi făcut-o, - ar fi rămas tot Ciao întâi, regele drag al românilor...
Şi ce dacă?!... Poporul, cu gura lui slobodă, nu şi-o şterge şi pe-a lui, gura!, de ce apucă?...
Românu-i monarhist, domnule!
Deşi, cu regii e aşa: după ce îi detronează (toţi cetăţenii lumii, revoluţionară) şi îi împuşcă şi îi ghilotinează şi îi lichidează, cum pot, poporului i se face milă de ei, şi îi regretă.
Transformat în metaforă, substantivul acesta, râvnit acum de toată mitocănimea română înduioşată, este folosit în mod mercantil, la gradul superlativ, deocamdată.
Avem, de exemplu, regele cremei de ghete, care lustruieşte cel mai bine; avem regele berei, cea mai spumoasă; avem regele bumbacului; unde creşte el; avem... regele fotbalului!
Pe Ghiţă-n sus şi Ghiţă-n jos!... O fi el aşa şi-aşa, da' nu contează.
De 'telectuali, sîntem sătui! Şi presa, toată ziua: Regele Ghiţă!... Să vie Ghiţă, că altfel nu ne calificăm!...
Nu regula de trei simple ne trebuie nouă, acuş... L-ai văzut pă Ghiţă ce face el cu mingea aia?...
Chit că trebuie să fii, ca antrenor, deştept foc. Or, marele,... Regele Ghiţă... şi împărţirea se zice că o cam încurcă...
Acum, e drept: ce rege ai, aia eşti!... Să nu ne mai mirăm. Dacă acest "rege" o dă iar în bară, în final, îl încoronăm pe următorul, că abia aşteaptă.
Dar, să dăm ma