Pare curios sa vorbesti despre o eventuala criza a poeziei de azi, cand doua manifestari recente, aproape fierbinti inca (Maratonul European de Poezie de la Sibiu, cu optzeci de participanti, plus Festivalul mai restrans, tot european, tot de poezie si desfasurat tot la Sibiu! ), dovedesc prin ele insele ca genul liric nu este epuizat. Dar scepticii, cei care vad jumatatea goala a pocalului poeticesc, vor argumenta ca tocmai acesta reprezinta un simptom al crizei. Abundenta autorilor, supraproductia de versuri ar indica pierderea de cota a Poeziei, cu majuscula.
Sunt textele poetilor de astazi un material literar perisabil, o marfa din ce in ce mai putin cautata, uzata sau alterata rapid, si conservata cu grija numai de anumiti critici dedicati fenomenului? Are poezia scrisa dupa 1989 acelasi impact la public si la critica precum cea publicata in timpul vechiului regim, incepand cu anii '60? Au aparut, dupa Revolutie, autori comparabili cu vedetele perioadei anterioare? Se poate vorbi, cu argumente, despre un nou Nichita Stanescu, un alt Sorescu, un Mircea Dinescu upgradat?
Pentru a raspunde la aceste intrebari si a lamuri, multumitor, problema, mi s-a parut corect si oportun sa avem in paginile Ziarului de Duminica mai multe puncte de vedere, opinii cat mai pertinente. Patru critici remarcabili din tanara generatie (doi dintre ei universitari, unul cercetator literar, iar al patrulea, cel mai tanar, inca student) raspund la intrebarea daca exista sau nu o criza a poeziei dupa 1989. Doi editori de poezie ne ofera tirajele volumelor si plachetelor pe care le-au publicat. Iar bricoleurul tuturor acestor interventii isi rezerva placerea unui punct de vedere propriu.
Din punctul meu de vedere, lirica ultimelor generatii (nouazecistii aparuti imediat dupa Revolutie si milenaristii care s-au lansat in jurul anului-borna 2000) este intru totul com
