Cetăţenii români care deţineau plantaţii de pomi fructiferi, trecute în proprietatea statului bulgar ca urmare a aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria din 7 septembrie 1940, vor primi despăgubiri în sumă de 501 lei pentru fiecare pom.
Guvernul Tăriceanu a aprobat, în şedinţa de miercuri, hotărârea privind modificarea şi completarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii de acordare de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, în 1940. Mediafax precizează că modificările se impun ca urmare a apariţiei Legii 403/2006, prin care au fost introduse noi categorii de bunuri ce fac obiectul despăgubirilor şi compensaţiilor acordate prin această lege, respectiv "plantaţii de pomi fructiferi şi/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiţi".
Conform actului normativ, beneficiază de măsurile reparatorii, foştii proprietari ai bunurilor imobile, construcţii şi terenuri, pe care le-au avut în judeţele Durostor şi Caliacra, ai recoltelor neculese de porumb, bumbac, floarea-soarelui, precum şi ai plantaţiilor de pomi fructiferi şi/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiţi şi care nu au primit anterior sau au primit parţial compensaţii ori despăgubiri pentru acestea, precum şi moştenitorii acestora.
Actul normativ prevede ca, în cazul în care este menţionat în situaţia de avere imobilă rurală întocmită de Comisia mixtă româno-bulgară numărul de pomi fructiferi altoiţi deţinuţi, se vor acorda compensaţii în cuantum de 501 lei pentru fiecare dintre aceştia.
De asemenea, în cazul în care este menţionată o suprafaţă de livadă sau plantaţie de pomi fructiferi altoiţi, compensaţiile se vor calcula proporţional cu suprafaţa deţinută având ca valori de referinţă media de 500 de pomi fructiferi altoiţi per hectar şi valoarea per unitate s