Aproape fara sa simti, drumul a urcat binisor, asa incat, cand descoperim marea - care ne-a insotit doar cu briza multi kilometri -, ea se asaza sub orizontul privirilor noastre. Cand o reaflam la Balcic, o vedem de sus si este o alta Mare Neagra decat cea de-acasa: mai alburie, mai linistita in minigolfurile fostului port de cereale. Terasele albe, inalte, sub care se opresc valurile, ceata usoara a zilei de toamna - in fapt o zi de vara melancolica asemenea unui cocor intarziat - dau o lumina aparte, decupand cu claritate obiectele in peisaj, dar pare ca si ascunde mereu ceva.
Orasul in sine nu iti produce cine stie ce incantari estetice: eteroclit, cu iz oriental si freamat turistic, dar si cu cate-un colt din vremurile infloritoare ale Balcicului. Strazile ce coboara spre tarmul marii si multimea de muscate ii ofera un "ce" deosebit, imbinare de tihna si bucurie de a trai. In afara florilor de pe terase, de la balcoane sau din feresti, pare ca omul nu a vrut sa intervina asupra naturii, nenumarate tufe isi fac loc printre ziduri, in crapaturile aleilor pietruite sau asfaltate.
Vazand cum arata acum Balcicul, iti poti lesne imagina ce a impresionat-o pe Regina acum opt decenii - frumusetea naturala, nefardata de interventia omului, a acestor locuri. Si, probabil, lumina ce are tonuri, culori diferite de la o ora la alta...
Pe parcursul catorva ore, cat am haladuit prin "castel", e greu sa cuprinzi totul, sa vezi si sa intelegi totul. Am pus castel intre ghilimele pentru ca aici, pe cateva hectare, se alcatuieste altceva decat o resedinta de vara, altceva decat o miniasezare de vacanta. Structura labirintica este data de insasi structura naturala a locului. Constructiile par asezate aleatoriu, adica acolo unde o terasa, un luminis, un postament de stanca au permis ridicarea unei cladiri. Cursurile de apa au suportat doar vagi corectii, a
