O situaţie similară se întâlneşte şi în ţările baltice
Investitorii îşi reduc portofoliile deţinute pe pieţele financiare din România şi Bulgaria, pe fondul riscurilor macroeconomice crescute, şi se orientează către alte state, precum Ungaria, au declarat dealeri şi analişti citaţi de Reuters. "Reducerea portofoliilor deţinute de investitori în Bulgaria şi România şi orientarea plasamentelor în Ungaria reprezintă o evoluţie standard de un timp", a declarat analistul Simon Quijano-Evans de la UniCredit.
De altfel, autorităţile române au fost avertizate în legătură cu acest lucru, seful misiunii FMI pentru România şi Bulgaria, Albert Jaeger precizând cu ceva timp în urmă că deficitul de cont curent, politica fiscală şi salarială, posibilitatea de supraîncălzire a economiei şi criza financiară internaţională reprezintă principalele temeri ale FMI legate de economia României. FMI estimează, în acest an, pentru România un deficit de cont curent de 14% din Produsul Intern Brut (PIB), peste nivelul de 13,4% din PIB anticipat de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).
Şi în privinţa Bulgariei, analiştii în pieţe emergente, precum şi reprezentanţi ai FMI şi-au exprimat îngrijorarea că economia dă semne de supraîncălzire, odată cu amplificarea deficitului de cont curent şi accelerarea inflaţiei.
Principalul catalizator al tendinţei pieţei este creşterea deficitului de cont curent, la 20% în acest an, în cazul Bulgariei, şi accelerarea inflaţiei la circa 13%, a explicat Quijano-Evans. Nervozitatea existentă pe piaţa financiară din Bulgaria a dus la creşterea constantă a dobânzilor overnight, în ultimele câteva luni, la circa 4,3%, de la nivelul de 2,9% înregistrat la începutul anului.
Unii analişti au mai spus că amplificarea deficitului extern al Bulgariei şi gradul ridicat de îndatorare externă a sectorului privat face ca ţara să fie vulnerabilă la