Am prevăzut că Norman Manea va fi primul scriitor român care va lua Premiul Nobel. Şi am avut dreptate. Profeţia mi-a fost împlinită, în ciuda tuturor scepticilor. În 2002, sub numele lui Kertész Imre, Premiul Nobel pentru literatură i-a fost atribuit şi lui Norman Manea, care ilustrează cu exactitate aceeaşi categorie: un scriitor evreu din Europa Centrală, care transcrie în opera sa şi experienţa Holocaustului (sau a deportării în timpul nazismului), şi experienţa traumatizantă a comunismului. Proza lui Norman Manea, ca şi a lui Kertész Imre, transpune cele două traume în egală măsură: nazismul şi comunismul. Pe deasupra, nu este un scriitor de mare notorietate. Înaintea lui Kertész Imre sunt alţi doi-trei scriitori maghiari mai mari şi mai îndreptăţiţi ca valoare estetică să fi luat Premiul Nobel, după cum înaintea lui Norman Manea există alţi doi-trei scriitori români ce pot fi consideraţi mai mari şi mai îndreptăţiţi, dar nici unul dintre scriitorii maghiari sau români mai prestigioşi nu are încorporată în operă o valoare morală, politică şi socială, comparabilă simbolic cu a celor doi. Amândoi au beneficiat de afirmarea în limba germană (condiţie esenţială în faţa juriului Nobel pentru scriitorii proveniţi din Europa Centrală sau de Est) ca primul spaţiu lingvistic de lansare europeană. Limba engleză a venit după aceea. Amândoi au contat pe sprijinul internaţional al mediului evreiesc, extrem de favorizant şi de eficient pentru difuzare, influenţă şi consacrare. Acum, că Premiul Nobel pentru literatură a fost acordat la această categorie (suferinţa evreiască în Europa Centrală), evident că şansele lui Norman Manea nu mai există. Ar fi ca şi cum unui scriitor i s-ar acorda a doua oară Premiul Nobel.

Niciodată nu am fost mai aproape de Premiul Nobel decât atunci când i s-a atribuit lui Kertész Imre, în 2002, şi i s-ar fi putut atribui la fel de bine lui Nor