Bineînţeles, nici acest mit nu este cu totul şi cu totul al urbei actuale, însă ea l-a scos la iveală şi l-a aşezat într-o haină foarte la modă. Plecarea de-acasă constituie sindromul oricărei fiinţe neîmplinite şi care se consideră persecutată de destin. Mulţi români îşi părăsesc satul, ţara şi chiar continentul. Pe tema aceasta există o poveste despre un scriitor moldovean care s-a exilat într-o ţară îndepărtată, sperând să i se recunoască talentul, să devină autor de bestseller-uri şi să sfârşească prin a scrie scenarii de film. Dar Dumnezeu s-a opus cu vehemenţă acestor fireşti idealuri şi scriitorul a eşuat pe platforma unei fabrici, în care evalua conştiincios mărimea şi calitatea puilor de găină. Azi aşa, mâine aşa, până într-o zi în care a clacat. Şi-a aruncat halatul călduros, tapetat cu cinci inscripţii colorate, şi-a urcat în avion, cu destinaţia Otopeni. Experienţa n-a fost inutilă. El a devenit specialist în sortat dosare de Securitate, care la urma urmelor trebuiau clasificate după aceleaşi principii ca şi puii de găină. Şi cum natura meseriei îl punea în contact cu o sumă de oameni cu greutate, care ştiau bine că o mână spală pe alta, în câteva luni scriitorul şi-a văzut visul cu ochii: cărţile sale vechi au fost reeditate, premiate şi puse în raftul de cinste al literaturii autohtone.

Dar mitologia evadării nu se opreşte la astfel de poveşti. Se spune că mulţi oameni nici n-au fost nevoiţi să părăsească zona. Lor le-a venit ideea cuiburilor paralele - o adevărată bază pentru semioza evadării actuale. Cuprinşi de mâhnire, aceştia s-au specializat în copierea modelului de care erau nemulţumiţi. Exista o Uniune a Scriitorilor ca o grădină închisă. Foarte bine. S-a înfiinţat lângă ea o Asociaţie scriitoricească. Nu contează că ea a murit din start. De interes este aici matricea. Vrei să demolezi ceva - clădeşti alături altceva, similar, chiar în co